HOME DESPRE PROIECTE ÎNOTĂTORI SUSȚINĂTORI  GALERIE  FAQ

Proiecte înscrise

Jonathan - un adevarat erou!!!
Persoană fizică

Susțin proiectul




Susțin echipa

34.7%
TARGET:
15000ron
Suma
5200 ron
Echipa:
3
Nevoia căreia îi răspunde proiectul

Bálint Jonathán Krisztián, un băieţel de 5 ani jumate s-a născut cu o malformaţie genetică la picioruşul stâng. Mai exact îi lipseşte fibula (cu toate oasele ce aparţin fibulei din capul piciorului), glezna exterioară şi ultimele două degete de la picioruş, şi tibia este curbată. Acesta nu este doar o problemă estetică sau a echilibrului. Din păcate acest picioruş nu creşte! A avut deja 7 operații, următoarea intervenție va avea loc în data de 13 Iunie 2018, când iarăși i se va introduce aparatul alungitor numit Ilizarov.  Cu acesta vom alungi piciorul  aproximativ 6 cm într-un interval de 8-9 luni. Acum 2,5 ani a mai fost montat pe picior acest  aparat ,cu ajutorul căreia am alungit 5 cm piciorusul in timp de 8 luni. A fost un procedeu foarte dureros având 6 răni deschise prin care a fost introdus până la os aparatul, iar rănile s-au infectat de mai multe ori, nu avea voie (dar nici nu putea) sa se ridice în picioare, stătea într-un scaun cu rotile, ceea ce e foarte greu la un copil de câțiva anișori  care se uită la ceilalți, care sunt sănătoși, aleargă, se joacă...nici măcar la soare nu era voie să-l expunem toată vara. În cursul acestei intervenții tibia este tăiată. Jonathan este un adevărat EROU!!!! In Iunie va fi iarăși introdus acest aparat în picior, așa că îl așteaptă multă suferință pe micuțul Jonathan. Proteză de gleznă încă nu există, însă cu orteze, cu foarte multe operaţii timp de 14 ani, şi cu alungirea regulată a tibiei cu aparatul Ilizarov poate va avea si el şanse la o viaţă fericită,"normală". Micuţul Jonathan a făcut primii paşi şi a învăţat să meargă cu ajutorul unei orteze şi este foarte fericit când poate alerga ca toţi copii! Are nevoie de hidroterapie, de gimnastică profesională, de orteze, de ghetuţe ortopedice, de aparate de tratament -însă acestea nu sunt deloc ieftine iar familia se străduieşte din răsputeri să strângă banii necesari pentru a acoperi cheltuielile extrem de mari pe tot parcursul tratamentului. Cu ajutorul donațiilor strânși până acum la Swimathon am reușit să cumpărăm lampa de tratament Bioptron, care ne ajută în tratamentul post-operatorie zi de zi, totodată să-i oferim lui Jonathan tratamentele necesare, ce ne-au ajutat enorm de mult!! Am reusit sa-l ducem la terapie de 8 zile 2 ani la rand in afara tarii la bai termale, care ne-a ajutat mult la dezvoltarea musculaturii piciorului. Totodata am putut cumpara o bicicleta si o trotineta care acompaniază echilibrul psihomotor al copiilor.   Dorim și prin această cale încă odată să mulțumim din suflet donatorilor! Fără ajutorul lor nu am fi putut realize atatea lucruri! 

Scopul şi obiectivele proiectului

Scopul proiectului este să oferim ajutor financiar la strângerea sumelor necesare acoperirii cheltuielilor pe parcursul tratamentului.

Beneficiarii proiectului
Balint Jonathan Krisztian
Durata proiectului
1 an
Calendarul activităţilor
Rezultate
Impactul estimat al proiectului
Buget
15000
Echipa de proiect
Web






Donații

Donator: Anonim
Donații:  Suma fixă  100  lei | 25 iunie 2018, 14:38
Donator: Anonim
Donații:  Suma fixă  0  lei | 21 iunie 2018, 12:52
Donator: Anonim
Donații:  Suma fixă  50  lei | 21 iunie 2018, 12:41
Anvergo STG
Donații:  Suma fixă  500  lei | 18 iunie 2018, 15:41
Body Factory - STG
Donații:  Suma fixă  800  lei | 18 iunie 2018, 10:10
Holbach & Rozsa SPN
Donații:  Suma fixă  300  lei | 14 iunie 2018, 14:58
Szőcs Evelin
Donații:  Suma fixă  100  lei | 14 iunie 2018, 11:16
Venczel István
Donații:  Suma fixă  100  lei | 14 iunie 2018, 11:08
Gold Gym - STG
Donații:  Suma fixă  500  lei | 10 iunie 2018, 08:54
Venczel Andrea
Donații:  Suma fixă  100  lei | 9 iunie 2018, 23:14
Puskàs Brigitta ès Sándor
Donații:  Suma fixă  100  lei | 8 iunie 2018, 10:32
Gábor Tünde
Donații:  Suma fixă  50  lei | 6 iunie 2018, 23:07
Demeter Izabella
Donații:  Suma fixă  150  lei | 6 iunie 2018, 17:39
Donator: Anonim
Donații:  Suma fixă  100  lei | 5 iunie 2018, 10:06
Donator: Anonim
Donații:  Suma fixă  50  lei | 4 iunie 2018, 22:27
STG
Donații:  Suma fixă  150  lei | 4 iunie 2018, 20:32
La Diavolo
Donații:  Suma fixă  300  lei | 1 iunie 2018, 21:04
Sc Scantest Srl
Donații:  Suma fixă  500  lei | 30 mai 2018, 09:46
Donator: Anonim
Donații:  Suma fixă  200  lei | 30 mai 2018, 08:02
Nagy Ede
Donații:  Suma fixă  50  lei | 29 mai 2018, 16:43
BSG
Donații:  Suma fixă  500  lei | 29 mai 2018, 12:27
Fikó István
Donații:  Suma fixă  500  lei | 28 mai 2018, 12:57
Organizator
 
Fundația Comunitară Mureș
Parteneri
 
HirschmannEuro-Car TradingAccentureAAGESOPTIMOOAquaservSAMARITANUSPensiunea Grand LionPrimaria Municipiului Tirgu Mures
Sponsori
 
BioeelIntercoopUniprest Instal SRLLa DiavoloBest JobsMAVISPF Media
Parteneri media
 
Zile și Nopți
Radio Tg Mures
Punctul
Zi de Zi
Radio Romania Tg. Mures
Erdély TV
Vásárhelyi Hírlap
Erdély FM
Radio Târgu-Mureș
Televiziunea Tirgu-Mures
Rádio GaGa
Partener creativ home  Despre  Proiecte  Înotători  Susținători  Galerie  FAQ