Nu Mi-e Frică!


Nu Mi-e Frică!
9490 Lei / 10000 Lei
9490 Lei

  • Coordonator

    Barabás Tünde Emese

  • Durată

    6 luni

  • Rezultat

    În perioada proiectului vom implementa 100 de activități terapeutice atât de grup cât și la marginea patului care să vină drept răspuns pentru nevoile resimțite de copii. Vom organiza întâlniri de instruire pentru voluntarii asociației, pentru ca aceștia să poată învăța tehnici specifice de lucru cu copiii care au un diagnostic oncologic.

  • Bugetul total necesar pentru implementarea proiectului

    25000 Lei

  • Susținători țintă

    100

  • Medie de donații țintă

    100


Rezumat proiect


Odată diagnosticat, viața unui copil cu afecțiuni oncologice se schimbă în totalitate. Cu toate acestea, una dintre dorințele sale cele mai puternica este să se poată bucura de copilărie, să poată în continuare să se joace chiar și dintr-un pat de spital. Fiind o experiență nouă și, de foarte multe ori copleșitoare, este necesar ca micul pacient să primească într-un mod adecvat vârstei sale informații legate de spitalizare, de tratament, de ce urmează să se întâmple cu corpul lui. Pentru a face față situației de boală în care se află, copiii au nevoie de suport psiho–social specializat. Activitățile terapeutice pe care le desfășurăm în cadrul programului „Nu Mi-e Frică!” vin în completarea actului medical, susținând astfel procesul de vindecare. Acestea sunt concepute astfel încât să ofere într-un mod ludic și adaptat nivelului lor de înțelegere informații despre diagnostic și tratament, să îi sprijine pe copii în a-și dezvolta mecanisme de gestionare a emoțiilor, și mai ales, de a reduce stările de anxietate și frică pe care copiii le resimt odată ce încep tratamentul. Activitățile terapeutice și educaționale devin astfel o punte cu lumea de afară, și reprezintă o modalitate de accesare a unor informații din afara sferei medicale, aducând un strop de normalitate în viețile micilor pacienți.

Donator/Sponsor


Anonymous
Anonymous
100 Lei
Valentin Lako
Valentin Lako
100 Lei
Tania Alisa Sabău
Tania Alisa Sabău
200 Lei
Anonymous
Anonymous
50 Lei
Alexandra B
Alexandra B
50 Lei
Sorina Haja
Sorina Haja
100 Lei
Bucin Georgiana
Bucin Georgiana
200 Lei
Anonymous
Anonymous
50 Lei
Denisa Cioba
Denisa Cioba
50 Lei
Calin Chiorean
Calin Chiorean
100 Lei
Anonymous
Anonymous
50 Lei
Anonymous
Anonymous
50 Lei
Marius Gazdac
Marius Gazdac
100 Lei
Anonymous
Anonymous
50 Lei
Anonymous
Anonymous
100 Lei
Anonymous
Anonymous
100 Lei
Anonymous
Anonymous
300 Lei
Miruna Iofcea
Miruna Iofcea
20 Lei
Anonymous
Anonymous
50 Lei
Adelina Alexandru
Adelina Alexandru
20 Lei
Marius Florin Dumbrava
Marius Florin Dumbrava
200 Lei
Sebastian Rusu
Sebastian Rusu
400 Lei
Loredana-Florina Ichim
Loredana-Florina Ichim
40 Lei
Mihail Vass
Mihail Vass
100 Lei
Pal-Zoltan Teleki
Pal-Zoltan Teleki
10 Lei
Pol Mariana
Pol Mariana
100 Lei
Elena Toderaș
Elena Toderaș
100 Lei
Anonymous
Anonymous
50 Lei
Pal-Zoltan Teleki
Pal-Zoltan Teleki
20 Lei
Anonymous
Anonymous
50 Lei
KIAGOLD SRL
KIAGOLD SRL
350 Lei
Ana Maria Vass
Ana Maria Vass
100 Lei
Enikő Futó
Enikő Futó
50 Lei
Emese Futó
Emese Futó
50 Lei
Kadar Kata
Kadar Kata
30 Lei
Torok Melinda
Torok Melinda
30 Lei
Timea Marton
Timea Marton
50 Lei
Anonymous
Anonymous
500 Lei
Noemi Miklosi
Noemi Miklosi
20 Lei
Anonymous
Anonymous
10 Lei
Nándor Todor
Nándor Todor
30 Lei
Anonymous
Anonymous
50 Lei
Anonymous
Anonymous
30 Lei
Delia Popa
Delia Popa
100 Lei
Ana Rodica Loghin
Ana Rodica Loghin
100 Lei
Liliana Savasca
Liliana Savasca
100 Lei
Valentin Lako
Valentin Lako
100 Lei
Emese B
Emese B
50 Lei
Ramona Grama
Ramona Grama
200 Lei
Pal-Zoltan Teleki
Pal-Zoltan Teleki
40 Lei
Lehel C
Lehel C
50 Lei
UNIPREST SRL
UNIPREST SRL
1000 Lei
UNIPREST
UNIPREST
1000 Lei
Anonymous
Anonymous
300 Lei
Cristina Tanu
Cristina Tanu
50 Lei
Anonymous
Anonymous
20 Lei
Adel Debreteni
Adel Debreteni
50 Lei
Pol Ionut
Pol Ionut
50 Lei
Pol Adrian Mihai
Pol Adrian Mihai
100 Lei
Anonymous
Anonymous
150 Lei
Enikő Tóth
Enikő Tóth
50 Lei
Dan Farcaș
Dan Farcaș
170 Lei
Anonymous
Anonymous
200 Lei
Gabriela Peter
Gabriela Peter
50 Lei
Izabela Cocoara
Izabela Cocoara
30 Lei
Adrian Gliga
Adrian Gliga
500 Lei
Anonymous
Anonymous
100 Lei
Anonymous
Anonymous
50 Lei
Gherman Alia
Gherman Alia
50 Lei
Anonymous
Anonymous
20 Lei
Paula Chereches
Paula Chereches
50 Lei
Dana Iulia toncean
Dana Iulia toncean
50 Lei
Paul Dan
Paul Dan
100 Lei
Anonymous
Anonymous
150 Lei
Ionuț Badiu
Ionuț Badiu
100 Lei
Irina Moldovan
Irina Moldovan
50 Lei
Anonymous
Anonymous
50 Lei
Alexandra Bloj
Alexandra Bloj
50 Lei