Nu Mi-e Frică!
11712 Lei / 6000 Lei
-
Organizație
-
Coordonator
Barabás Tünde Emese
-
Durata proiectului
6 luni
-
Bugetul total necesar pentru implementarea proiectului
25000 Lei
Rezumat proiect
Odată diagnosticat, viața unui copil cu afecțiuni oncologice se schimbă în totalitate. Cu toate acestea, una dintre dorințele sale cele mai puternica este să se poată bucura de copilărie, să poată în continuare să se joace chiar și dintr-un pat de spital. Fiind o experiență nouă și, de foarte multe ori copleșitoare, este necesar ca micul pacient să primească într-un mod adecvat vârstei sale informații legate de spitalizare, de tratament, de ce urmează să se întâmple cu corpul lui. Pentru a face față situației de boală în care se află, copiii au nevoie de suport psiho–social specializat. Activitățile terapeutice pe care le desfășurăm în cadrul programului „Nu Mi-e Frică!” vin în completarea actului medical, susținând astfel procesul de vindecare. Acestea sunt concepute astfel încât să ofere într-un mod ludic și adaptat nivelului lor de înțelegere informații despre diagnostic și tratament, să îi sprijine pe copii în a-și dezvolta mecanisme de gestionare a emoțiilor, și mai ales, de a reduce stările de anxietate și frică pe care copiii le resimt odată ce încep tratamentul. Activitățile terapeutice și educaționale devin astfel o punte cu lumea de afară, și reprezintă o modalitate de accesare a unor informații din afara sferei medicale, aducând un strop de normalitate în viețile micilor pacienți.
Echipe
Ambasadori
Donator/Sponsor
Catana Eduard
Anonymous
Claudia Sirbu
Luca Pilat
Ioan Sterp
Anonymous
Anonymous
Codrina Nicoleta Bargaoanu
Bogdan Andrei
Adrian Bunea
Laura Ganj
Amelia Ganj
Cristina Andrei
Evelin Sutea
Anonymous
Teodora Andrei
Alexandra Birtea
Anonymous
Botoser Alexandru
Anonymous
Rozalia Bota
Anonymous
Anonymous
George Vîrtopeanu
Anonymous
Anonymous
Anonymous
Anonymous
Anonymous
Anonymous
Anonymous
Pol Adrian Mihai
Mariana Pol
Angela Florea-Pop
Liana Pol
Anonymous
Anonymous
Anonymous
Andrei Lefter
Coldea Laura
Anonymous
Iulian Tudose
Alexandra Ripea
Anonymous
Anonymous
Antonio Grecu
Anonymous
Anonymous
Anonymous
Radu Alexan
Anonymous
Magyarosi Szidonia
Liliana Savasca
SIMONA CENAN
Anonymous
Laura Vultur
Larisa Sandor
Monica Gurghian
Anonymous
Anonymous
Maria Tamas
Anonymous
Anonymous
Liga Studenților din Targu Mures
Liga Studenților din Targu Mures
Anonymous
Ioana - Sabrina Vatamanu
Anonymous
Anonymous
Anonymous
Anonymous
Anonymous
Luminita Balahura
Anonymous
H H
Anonymous
Silviu Pogăcean
Armand Bejancu
Anonymous
Răzvan Lup
Anonymous
Anonymous
kovacs tatamama
Anonymous
Zs. E.
Andreea Smaranda Mocan
Asociatia PRATT .
Igriv Andreea
Zsolt Szathmary
Emilia Szekely
Anita Varga
LAB36
AI PROGRAMMING
IONEL IOJA
FLAVIA-TEODORA TRINCA
Anonymous