Motivația ambasadorului
Am ales să susțin această inițiativă pentru că știu ce poate însemna o tabără de cercetași: nu doar un cort și un foc de tabără, ci lecții de viață care nu se predau în nicio sală de clasă. Printre drumeții, noduri și jocuri de echipă, tinerii descoperă curajul, încrederea în sine și puterea de a colabora. Sunt experiențe care lasă urme frumoase și adânci – uneori, chiar schimbă destine. Lucrez în domeniul financiar și, tocmai pentru că înțeleg valoarea investițiilor bune, aleg să investesc în viitorul acestor adolescenți. Îmi doresc ca și alți liceeni cercetași să aibă acces la o tabără care să-i formeze, să-i inspire și să le ofere o perspectivă nouă asupra lumii – și asupra lor înșiși.
Descrierea proiectului reprezentat
Deși a trecut deja ceva timp de la perioada pandemiei, în cadrul mișcării noastre cercetășești, activitățile regionale nu au fost încă reluate în mod constant. Din acest motiv, ne dorim să facilităm organizarea unui eveniment regional dedicat adolescenților și tinerilor cercetași, care să readucă împreună comunitățile locale într-un cadru viu și colaborativ. „Scout Protocol” este un camp regional găzduit la Târgu Mureș, dedicat cercetașilor cu vârste între 14 și 24 de ani. Evenimentul își propune să consolideze legăturile dintre centrele locale din Ardeal și din alte regiuni ale țării, prin activități practice, educative și de conectare. Suntem conștienți că organizarea unui astfel de camp implică costuri pe care părinții trebuie să le suporte, motiv pentru care ne propunem să reducem cât mai mult aceste cheltuieli pentru a facilita accesul unui număr cât mai mare de participanți. Considerăm că acest demers nu este doar benefic pentru membrii organizației, ci și o oportunitate de a aduce orașul Târgu Mureș în atenția publicului, prin activități care îi valorifică patrimoniul și dinamismul. Programul campului va include ateliere interactive, jocuri de echipă, exerciții de leadership și comunicare, într-un cadru prietenos, care pune accentul pe cooperare, învățare și distracție. Un punct central al campului este traseul de explorare a orașului Târgu Mureș, conceput ca o aventură urbană presărată cu provocări practice. Acest traseu invită participanții să descopere frumusețile arhitecturale, culturale și istorice ale orașului, în timp ce își testează și dezvoltă abilitățile cercetășești într-un context real și provocator.
Donatori/Sponsori
Nume | Sumă |
---|