Árendás István Attila

Ambasador
Árendás István Attila


900 Lei / 500 Lei
900 Lei

Motivația ambasadorului


Participarea într-o tabără de vară este o oportunitate excelentă pentru copii de a-și face prieteni, de a participa la programe interesante și pentru părinți de a trăi puterea comunității. Mi-aș dori ca mulți copii și părinți să aibă parte de momente de neuitat.

Descrierea proiectului reprezentat


Centrul de reabilitare „Sfânta Agneza” organizează pentru prima oară tabăra de vară pentru familii beneficiare ale centrului. Familiile care au în îngrijire copii cu nevoi speciale, rar au ocazia să se rupă de rutina zilnică, să meargă într-o vacanță, să îşi trimită copiii cu o dezvoltare atipică într-o tabără sau chiar să petreacă timp de calitate împreună cu alte familii aflate în situații similare. Pentru ei, cele descrise mai sus este o dorință nemărginită. Ne dorim, din tot sufletul, să îndeplinim acest vis pentru familiile care frecventează Centrul de reabilitare “Sfânta Agneza” din Târgu Mureş. La sfârşitul lunii iulie organizăm o tabără de două zile la Pensiunea Tündér Ilona, unde aceste familii pot avea ocazia să se încarce cu energia și puterea comunității din care fac parte, să interacționeze mai mult decât clasicele saluturi de pe holurile centrului de reabilitare susmenționat şi să simtă cu adevărat faptul că nu sunt singuri în această luptă. Copiii cu dezvoltare atipică, împreună cu frații și surorile lor cu o dezvoltare armonioasă, vor avea parte de un program diversificat, vor lega prietenii, se vor juca împreună, vor avea parte de activități pline de mişcare, vor descoperi comorile naturii, şi nu în ultimul rând vor avea parte de activități artizanale. Părinții vor avea ocazia să se cunoască, să discute și să se încarce pozitiv din punct de vedere emotional, spiritual. Multe familii nu îşi permit nici măcar o ieșire atât de scurtă împreună cu ceilalți membri ai comunității care s-a format în centrul nostru, astfel ne dorim să oferim acces tuturor la acest eveniment care sperăm să fie plin de momente de neuitat.

⁠Donatori/Sponsori


Nume Sumă
Anonymous 500 Lei
Anonymous 100 Lei
Romulus Toma 100 Lei
Andrea Bakó 100 Lei
Anonymous 100 Lei