Motivația ambasadorului


Conexiunea pe care o simt cu natura și dorința de a avea un oraș cât mai plin de viață și cât mai frumos mă motivează, și de această dată, să suțin proiectul Milvus Group, în cadrul Swimathon Mureș 2026. Consider că este responsabilitatea noastră, a tututor, să facem din Târgu Mureș o casă primitoare pentru plante, arbori și tot felul de viețuitoare, iar astfel să facem din acest oraș cu adevărat acasă pentru noi. Pentru mine, natura nu este doar un decor, ci un spațiu în care mă regăsesc, respir și mă reconectez cu ceea ce contează cu adevărat. De aceea, aleg să mă implic cu sufletul în această cauză și sper ca prin exemplul meu să aprind în ceilalți aceeași grijă și responsabilitate. Fiecare gest contează, iar împreună putem construi un mediu mai sănătos, mai verde și mai armonios pentru generațiile de astăzi și de mâine. Cred cu tărie că schimbarea începe cu fiecare dintre noi!

Descrierea proiectului reprezentat


Orașul nu ne aparține doar nouă, oamenilor, ci oferă habitat și pentru numeroase specii de păsări. Parcurile, aliniamentele de arbori, malurile apelor și zonele verzi reprezintă refugii importante pentru multe păsări. Totuși, mulți nu știu că aceste păsări trăiesc printre noi și că, prin modelarea conștientă a mediului urban, putem face foarte mult pentru ele. Scopul proiectului este crearea și amplasarea unui panou informativ estetic, durabil și fundamentat științific, dedicat protecției păsărilor și naturii, într-o zonă verde urbană frecventată. Panoul informativ prezintă speciile caracteristice de păsări care trăiesc în oraș, pune accent pe importanța habitatelor urbane, oferă sfaturi practice despre cum putem ajuta păsările (întreținerea grădinilor fără substanțe chimice, instalarea de adăpători, respectarea perioadei de cuibărit etc.) și atrage atenția asupra importanței coexistenței dintre om și natură.

⁠Donatori/Sponsori


Nume Sumă