300
Lei strânși
4
Donatori
30%
Progres
Motivația ambasadorului
Educația artistică are o importanță fundamentală, deoarece tocmai ea cultivă acele dimensiuni care ne definesc ca ființe umane, prin artă, muzică, dans și cântece. De aceea, este esențial să susținem și să valorizăm educația artistică.
Descrierea proiectului reprezentat
De șase ani, asociația noastră organizează o tabără de muzică populară instrumentală pentru copiii și tinerii din județul Mureș, cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani. Din toamna anului 2023 am extins acest program prin cursuri lunare, organizate în module intensive, cu participarea unor profesori invitați. Începând din acest an am lansat și cursuri săptămânale. În prezent, 120 de elevi învață să cânte la diferite instrumente populare: vioară, violă, contrabas, țambal, țiteră, fluier-ciobănesc, iar cei interesați pot lua lecții și de canto popular. Pentru elevii noștri, la cerere, asigurăm și instrumente muzicale.
Deoarece interesul pentru învățarea instrumentelor este în continuă creștere, dorim să ne extindem și noi colecția de instrumente. Cu ocazia ediției din acest an a Swimathon-ului, îi invităm pe toți să sprijine proiectul nostru și să contribuie la achiziționarea de instrumente, pentru ca și mai mulți copii și tineri să poată descoperi și experimenta bucuria de a cânta la un instrument.
Donatori/Sponsori
| Nume | Sumă |
|---|---|
| Annamaria Kovacs | 50Lei |
| Attila Török | 100Lei |
| Barna Bakos | 50Lei |
| Krisztina Molnár | 100Lei |
Parteneri și sponsori